Toni Petrea s-a arătat convins de victoria cu Universitatea Craiova, în derby-ul din etapa a 14-a a Ligii 1. Antrenorul crede că aportul celor reveniți după accidentări va fi decisiv.
FCSB a pierdut cu CFR Cluj, 0-2, iar fostul lider a pus stop seriei incredibile de șapte victorii consecutive.
Pentru echipa lui Toni Petrea urmează meciul de la Craiova, care poate decide liderul de iarnă. În cazul unei victorii, oltenii vor ierna pe prima poziție.
„E un derby, sper că am trecut peste momentul CFR, am pierdut nemeritat. Săptămâna asta ne-am pregătit destul de bine, dar nu cred că ne va afecta rezultatul de la Cluj.
Mă bucură revenirea lor, a jucătorilor accidentați. Sper ca jocul echipei să fie bun și aportul lor să fie bun în obținerea victoriei. Să vedem cum se vor descurca pe teren.
Va fi destul de dificil, vom vedea cât vor rezista pe teren. Sper ca schimbările lor, dacă va fi nevoie, să vină cât mai târziu.
A trebuit să căutăm soluții, sper să fie una bună cea a titularizarii lui Ovidiu Popescu în apărare.
Fiecare meci are istoria lui și caracteristice lui, noi trebuie să fim concentrați și să jucăm cât mai bine și să câștigăm.
Adversarii? O echipă bună, practică un fotbal foarte bun și de posesie, și de contraatac. Sper să le blocaăm punctele forte”, a declarat Toni Petrea la Digi Sport.
Universitatea Craiova – FCSB, ECHIPELE DE START:
Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Constantin, Bălașa Bancu – Nistor, Bic, Cicâldăi – Baiaram, Mamut, Ofosu Rezerve: L. Popescu, Mitran, Papp, Screciu, A. Ivan, Capățînă, V. Constantin, Bărbuț, Cîmpanu Antrenor: Corneliu Papură
FCSB: Vlad – Crețu, Cristea, Ov. Popescu, Panțîru – Olaru, Simion, Moruțan – Man, Tănase, Coman Rezerve: Straton, Briceag, Vînă, Buziuc, Perianu, Oaidă, Pante, Oct. Popescu, Șut Antrenor: Toni Petrea
Stadion: „Ion Oblemenco”, Craiova Arbitru: Ovidiu Hațegan / Asistenți: Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe / Rezervă: Cătălin Popa
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER